Posts Tagged "copii"

19Feb2021

… dacă tot ai ajuns aici și sperai să afli lucruri șocante, hai să vedem dacă te șochează următoarele date:

  • 70% din tinerii care părăsesc sistemul de protecție de stat o fac la vârsta de 18 ani. Cum crezi că s-ar descurca fiica/ fiul tău la 18 ani fără nici un fel de sprijin? Cum s-ar descurca dacă tu sau rudele tale nu ați fi acolo să îi acordați ajutor?
  • 13.151 de tineri au părăsit sistemul de protecție din România în doar 4 ani (2014 – 2017) – ceva mai mult decât populația comunei Baciu de lângă Cluj-Napoca, care are 10.317 locuitori, potrivit ultimului recensământ
  • 22.4% dintre aceștia sunt persoane cu dizabilități. Imaginează-ți acum punctul 1 de mai sus și adaugă la asta o dizabilitate!
  • 65.9% dintre aceștia nu lucrau la momentul părăsirii sistemului și 5.7% erau în incapacitate de muncă. Asta înseamnă 71.6% din acești tineri pleacă din sistem fără posibilitatea de a se întreține.
  • 50% dintre aceștia ajung oameni ai străzii
  • 30% dintre aceștia comit fapte penale și sunt închiși
  • 10% dintre aceștia se sinucid
  • Peste 75% din tinerii ce au părăsit centrele de plasament/ rezidențial au spus că nu au primit sprijin după ce le-a încetat măsura protecției speciale.

[…]

26Jan2020

Căsuța noastră este o mare familie pentru toți copiii și tinerii pe care îi găzduim, iar poveștile lor sunt fascinante fiecare în parte. Însă o poveste poate fi cu final fericit doar dacă personajul principal a trecut cu succes peste toate greutățile așezate în fața sa. Astfel că putem spune acum că povestea Andreei este una cu happy end: fiind deja matură, la 24 ani, ea urmează cursurile Facultății de Sociologie și Asistență Socială, și totodată este înscrisă la Master pentru Management Curricular la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Ea este o studentă apreciată de profesori și colegi, fapt dovedit și de participarea ei la un schimb de experiență pentru studenți în Olanda. Având dreptul sa beneficieze de sistemul de protecție până la 26 de ani, Andreea lucrează între timp la un lanț internațional de fast food și ajută în fiecare weekend o familie cu curățenia casei. În vara anului trecut a muncit în San Francisco, California (SUA), printr-un program work & travel. Astfel că timpul liber (puțin cât este el) și-l împarte între prieteni și familia de la Căsuță, ea fiind sora cea mai mare pentru toți ceilalți copii. […]