Nevoi final de an 2018

Dragi prieteni, tot mai mulți dintre voi ne întreabă ce nevoi avem, si cum ar putea ajuta copilașii si Căsuța noastră în acest final de an.

In primul rând, vă mulțumim că vă gândiți la copilașii noștri! Înseamnă mult pentru noi să vă avem aproape, și să putem conta pe ajutorul vostru. Copiii se bucură să primească cadouri, și îl iubesc pe Moș Crăciun, așa că datorită vouă, visele lor se împlinesc.

Pentru cei care doresc sa ajute, dar nu cunosc exact vârstele copiilor noștri, va reamintim faptul ca avem următorii beneficiari:

  • fete: 7 ani, 8 ani, 2 fete de 12 ani, o studenta de 23 ani
  • băieți: 2 băieți de 9 ani, unul de 10 ani, unul de 12 ani

Copilașilor le prind bine hăinuțe noi (daca tot sunt cadou de la Moșu’) cum ar fi treninguri, lenjerie de corp si ciorăpei, bluze cu fermoar/ nasturi ce se pot lua peste o bluzița mai subțire (hanorac, cardigan, etc) sau blugi. Dacă doriți sa aduceți dulciuri, vă rugăm sa fie de bună calitate și în cantități echilibrate (suntem foarte atenți la meniul zilnic și la valorile nutriționale). Ca jucării, pentru ca nu mai sunt așa mici, încurajam jocurile în echipa și cele ce asigura o dezvoltare intelectuală. Cărțile de povești cu poze frumoase și scris mare, sau benzile desenate, sunt foarte distractive și utile în același timp. Băieții prefera poveștile cu dragoni si super-eroi, iar fetele cele cu zâne și prințese. De asemenea, atlase pentru copii sau jocuri inteligente (de creare diverse mașinării, etc) sunt de preferat. Fetele mai mici se joaca încă cu păpușile și animăluțe de pluș, dar fetele mai mari sunt domnișoare deja, și apreciază o mică bijuterie sau un atelier mobil de făcut brățări/mărgele, etc. Totuși, în afară de cele folosite de cea mai mare domnișoară, fardurile și produsele de machiaj (inclusiv creme sau fond de ten) nu sunt acceptate.

Pentru Căsuță, alimentele de calitate sunt foarte importante, iar aici includem și legumele și fructele. Copiii se bucura și de fructe mai exotice (ananas, kaki, kiwi, etc), pe care nu au ocazia sa le guste zi de zi, dar merele, bananele, portocalele și alte fructe de sezon sunt de baza. Iarna este cu atât mai important aportul de vitamine :). Legumele sunt nelipsite de la masa copiilor noștri, fie ca sunt proaspete, fie că sunt gătite. Roșii, castraveți, ceapă sunt preferatele copiilor, iar bunătățile gătite de Măicuța au întotdeauna morcovi, pătrunjel, păstârnac, gulii, varză, conopidă sau fasole boabe și alte legume sănătoase. Măicuța are nevoie pentru gătit si de produse din carne, cum sunt pieptul de pui, sau porc, pulpe de pui, pește file, un cârnat de calitate, iar lactatele și brânzeturile sunt și ele parte din alimentația noastră (iaurt, cașcaval, telemea, unt – nu folosim margarina). Măicuța face și o pastă de pește tare bună, iar pentru aceasta are nevoie de conserve de pește în suc propriu sau în ulei. Micul dejun preferat este fie cereale, fie pâine cu Nutela/ Finetti (sau produse similare) și lapte.

Pentru ca toți copiii sunt la scoală și grădinița, sandvișurile sunt la mare căutare. Astfel ca brânza ambalata individual sau mezelurile de buna calitate împreună cu conservele de pate, ne fac viața mai ușoară. Ca si gustare, Măicuța le pune copiilor dulciuri ambalate individual cum sunt prăjiturelele (Barni, Alka), ouăle cu surpriza, napolitanele, etc. Pe timpul vacanțelor și în weekend, gustarea dulce zilnică înseamnă ciocolata, bombonele de ciocolată (nu gumate, pentru ca plombele nu mai stau la locul lor 🙂 ), biscuiți, napolitane sau alte mini snacksuri.

Daca alegeți sa aduceți sucuri, vă rugăm sa nu fie cu cofeina, de preferință neacidulate și, pe cât este posibil, de buna calitate. Încercăm să oferim copiilor noștri alternative sănătoase la produsele pe care le văd la școală și să îi învățăm sa facă alegerile corecte din punct de vedere alimentar.

Copiii au și nevoi legate de igiena personală (săpun, gel dus, șampon, deodorant si pentru fete si pentru băieți, pastă de dinți, absorbante), iar Căsuța noastră trebuie sa fie curată, așa că are nevoie de produse de igiena corespunzătoare (detergent haine, balsam rufe, produse igienizat toaleta, detergent vase, hârtie igienica, dezinfectanți pentru diverse suprafețe, etc).

Referitor la vizite sau activități, lucrurile sunt diferite în timpul școlii față de vacanțe sau weekenduri:

  • în timpul școlii, copiii ajung de la școală sau diversele activități după ora 17.00. Astfel că o parte din ei mai au teme sau exerciții suplimentare cu educatorii noștri, iar o alta parte din copii se joacă până la masa de seară. Vă rugăm sa ne vizitați pana cel târziu la ora 19.30, pentru ca apoi ne pregătim de culcare.
  • în timpul vacanțelor sau în weekend, avem și program de teme sau învățare, dar el este mai flexibil. Astfel că, o ieșire în parc sau la Gradina Botanică, la film, la un loc de joaca educativ sau la o pizza sunt activități de care ne bucuram.

Voluntarii noștri știu deja ca noi ieșim în grup, chiar daca nu întotdeauna toți copilașii participa. Dacă activitățile organizate pot include pe toata lumea, e cu atât mai bine, dar ne pliem și daca sunt invitați de exemplu doar băieții (la un meci de fotbal). În schimb, invitarea unui copil singur este restricționată, și posibilă doar în anumite condiții foarte bine stabilite cu mult timp în avans.

Acestea fiind spuse, vă mulțumim că aveți răbdarea necesara sa ne înțelegeți nevoile și pentru faptul că ne contactați în mod constant să ne întrebați. Ne bucuram sa vedem ca puneți fericirea copiilor noștri pe primul plan, și vă așteptăm cu drag la Căsuță!